Contact:
Str.Nerva Traian nr.18,Bl.M34, Sc.1, Et.6, Ap.21, Sector 3
Tel:
0213 14 18 79
0744 31 70 57
E-mail:

Cabinet Avocat Vatamanescu Vasile


Drept comercial

 

Dacă dreptul civil este definit ca un drept al „persoanei" şi al „proprietăţii", dreptul comercial este considerat ca un drept al „creditului" şi al „contractului". Această notorietate a dreptului comercial este rezul­tatul rolului precumpănitor pe care contractul (obligaţiile) îl joacă în totalitatea operaţiilor comerciale. Aceste operaţii îşi au temeiul juridic în art. 3 din codul comercial în actele obiective de comerţ indiferent că sunt efectuate de comercianţi sau necomercianţi; în actele subiective de comerţ, îndeplinite de comerciant în interesul comerţului său, sau în contractele declarate de lege comerciale.

Indiferent care din aceste operaţii vor fi folosite pentru a da naştere unui raport juridic comercial, el nu poate rezulta decât din jocul unor voinţe libere şi sănătoase.

Sub acest aspect sunt aplicabile toate prevederile înscrise în dreptul comun cu privire la condiţiile esenţiale pentru existenţa şi validitatea convenţiilor (art. 948-967 c.civ.). Codul de comerţ conţine unele regle­mentări numai cu privire la condiţiile de realizare a acordului de voinţă între persoane absente.
Astfel este reglementată în art. 35-37 condiţia ofertei de cotractare prin corespondenţă urmată de acceptarea acesteia, tot prin corespondenţă (contracte ad certam personam) iar în art. 38-39 despre contractul unilateral şi policitaţia (ad incertampersonam).

Dispoziţiile respective fac parte din practica comercială, ele putând fi întâlnite chiar în cazul raporturilor juridice de drept civil.
Utilitatea lor se apreciază faţă de întregul sistem juridic, civil şi comercial, deoarece reglementează locul şi data în care are loc întâlnirea unor voinţe exprimate de persoane „depărtate".
De regulă, schimbul de voinţe operează deîndată dar numai între persoane prezente. In completarea omisiunei codului civil de a reglementa situaţia schimbului de voinţe între persoane absente codul comercial a înscris art. 35-37.

Finalitatea normelor înscrise în art. 35-37 este însă contractul comercial.
Definiţia contractului este dată de articolul 942 cod civil potrivit căruia „contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic".
In limbajul curent pentru noţiunea pur tehnică de contract mai sunt folosite două noţiuni sinonime, respectiv noţiunile de convenţie şi act juridic. Fiecare evocă unul şi acelaşi lucru, anume întrunirea unor voinţe libere şi sănătoase cu scopul de a da naştere unui raport juridic. Datorită acestor condiţii de existenţă şi validitate a contractului, redactorii codului civil au atribuit voinţei juridice principalul rol de izvor al obligaţiei. Deşi cele trei noţiuni, contract, convenţie şi act juridic sunt sinonime, există totuşi unele nuanţe care le separă. Astfel noţiunea de contract nu evocă întotdeauna existenţa unei convenţii. Ori noţiunea de convenţie are caracter generic şi exprimă totdeauna un acord între două sau mai multe persoane cu scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge un drept subiectiv, în timp ce noţiunea de act juridic poate exprima şi o manifestare unilaterală de voinţă. Pe de altă parte noţiunea de contract nu evocă numai existenţa unei convenţii generatoare de obligaţii.

Angajarea obligaţiilor comerciale de anvergură este de neconceput fără cunoaşterea aspectelor teoretice pe care le implică respectivele demersuri şi de aici necesitatea consultării avocatului.
Executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligaţiilor comerciale reprezintă principala cauză a litigiilor aflate pe rolul instanţelor comerciale.
În mod evident, ar putea fi evitată o mare parte a acestor litigii prin analiza temeinică, împreună cu avocatul, a implicaţiilor contractului încă din etapa precontractuală, respectiv în faza tratativelor, ofertei şi antecontractului.

Este adevărat însă şi faptul că pot să apară situaţii litigioase chiar şi atunci când persoana de bună-credinţă a făcut totul pentru a preveni neînţelegerile.

Indiferent de cauza apariţiei stării litigioase, atunci când aceasta se manifestă, soluţia este angajarea unui avocat care să pună cunoştinţele teoretice şi de practică în instanţe în  interesul clientului.


Cabinet Avocat Vătămănescu Vasile este implicat încă de la înfiinţare în materia dreptului comercial atât prin acordarea consultanţei juridice cu caracter de continuitate societăţilor comerciale prin:


 

Cabinetul are o bogată experienţă în susţinerea în instanţe a cauzelor de natură comercială, cele mai des întâlnite speţe fiind:

Aşa cum am precizat, acestea sunt menţionate doar cu titlu generic, exemplificativ.

 


Proiectare executie si montaj - pereti cortina, fatade ventilate, placari panel compozit, placari cu bond, placari trespa, tamplarie lemn stratificat, tamplarie pvc, tamplarie aluminu, hale, constructii civile, constructii industriale, promovare online, promovare media, spoturi radio